Ce reprezintă echilibrul?

 Despre noi 

Imaginați-vă viața ca fiind un tren. Îți alegi ziua și ora potrivită pentru a-ți ocupa un loc, îți alegi destinația, pe drum vei merge alături de anumite persoane, fiecare având locul său...

Vom face acum un exercițiu de imaginație. Gândește-te câte lucruri ar fi putut să se întâmple și ți-ar fi schimbat total alegerea.

Ceea ce doresc să subliniez este faptul că întreaga noastră viață este construită pe baza alegerilor noastre. O alegere minoră ne poate duce către un viitor, altă alegere către un alt viitor. Important este ca aceste decizii să fie luate conștient de fiecare dată, echilibrând binele și răul care vin odată cu această decizie și să acționăm conform instinctului.

Pentru a înțelege concret ideea de alegere, avem ca exemplu o poveste care se mulează perfect în realitatea multor oameni:

”Într-o zi, un bărbat hotărăște să își vadă mama și merge la gară pentru a-și cumpăra un bilet. Ajungând la casa de bilete, vânzătoarea îl întreabă dacă dorește bilet cu loc sau fără loc. Decizia acestuia a fost să cumpere un bilet mai scump, dar să aibă unde să stea. Ajungând în ziua și la ora corectă, a urcat în tren și și-a ocupat locul. Lângă acesta s-a așezat o doamnă cochetă, brunetă și în jur de 30 de ani. Farmecul acesteia l-a făcut pe bărbat să intre în vorbă cu aceasta. Rămânând prieteni, după o perioadă lungă de timp și multe întâlniri, aceștia s-au căsătorit și au făcut 2 copii. Cu timpul însă, bărbatul a început să se întrebe cum ar fi fost viața lui dacă nu ar fi luat decizia aceasta de a intra în vorbă cu doamna brunetă.

Cum Universul ascultă toate rugile noastre și le îndeplinește întocmai, în următoarea zi, bărbatul se trezește și observă că se află în acceași zi în care trebuia sa plece la mama lui. Ajungând la casa de bilete din nou, vânzătoarea îl întreabă dacă dorește bilet cu loc sau fără loc. Decizia acestuia a fost acum să cumpere un bilet mai ieftin. Intrând în tren, observă că în picioare era un grup de 3 tineri, 2 fete și un băiat. Bărbatul rămâne fascinat de frumusețea uneia dintre fete, o domnișoară în jur de 25 de ani, șatenă, cu ochii verzi. Statul în picioare i-a făcut pe aceștia să intre în vorbă unii cu ceilalți astfel că bărbatul alege să schimbe ruta și să meargă împreună cu cei trei tineri la o cafenea în locul în care aceștia mergeau. Pe parcurs, bărbatul și tânăra domnișoară au realizat că se înțeleg foarte bine și au hotărât să formeze un cuplu. După ani, aceștia rămăseseră împreună, călătorind prin toate țările.

Astfel, o simplă alegere a făcut astfel încât toată viața bărbatului să se schimbe.”

Secretul vieții înseamnă echilibru, iar absența echilibrului înseamnă distrugerea vieții

© 2022   E C H I L I B R U L   V I E Ț I I . București
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți